Un nou raport European privind starea biodiversității. România e bine dar rău.

Noul raport întocmit de Agenția Europeană de Mediu (EEA), vine într-un moment cheie și anume demararea implementării Green Deal în țările membre UE. Cel mai probabil datele prezentate în raport vor fundamenta decizii politice privind obiective de conservare, alocare bugetară respectiv direcții de finanțare din bugetul UE, impunerea de noi restricții sau promovarea de noi bune practici în domenii cheie precum agricultura, silvicultura și piscicultura. Raportul poate fi citit la următorul link: https://www.eea.europa.eu/publications/state-of-nature-in-the-eu-2020/, graficele și tabele de mai jos, la care voi face referire în acest material, fiind preluate din acest raport.

La o primă vizualizare a documentului România stă bine. Sau mai bine zis informațiile transmise din România privind starea biodiversității arată bine. Informațiile din raport arată că suntem în fața altor țări Europene în această cursă contracronometru de stopare a pierderii biodiversității. România a raportat un procent mare de habitate aflate în stare de conservare bună, peste 60%, în contextul în care cu câteva excepții majoritatea țărilor Europene au raportat sub 40% din habitatele de interes conservativ ca fiind în stare de conservare bună. În ceea ce privește speciile, alte decât păsări, stăm bine dar nu mai suntem pe primul loc.

Sintetic, noi stăm bine în România, iar restul țărilor Europene stau mai prost cu biodiversitatea. Concluzia asta va fi un motiv de mândrie dar și de ignorare a premisei că de la succes la dezastru se ajunge din câteva mișcări greșite. Situația favorabilă în care ne aflăm ar trebui să ne facă să fim precauți în decizii și nu nesăbuiți. Interesele economice ale diferitelor entități au fost susținute de legislativ, după 2007, prin deschiderea diferitelor portițe legislative, care încearcă să fenteze nu doar legislația Europeană – ceea ce duce la deschiderea de noi procese – dar și tot ce reprezintă principiile cheie în protecția mediului – principiul prevenției și principiul poluatorul plătește – plecând de la premisa, greșită, că dacă tot avem biodiversitate ne permitem să pierdem câteva procente (oricum suntem cu mult în fața mediei Europene). În loc sa fim mândrii și să ne asigurăm că nu distrugem acest capital (al tuturor), în loc să creăm mecanisme prin care să valorificăm acest capital, mecanisme prin care să atragem resurse din alte țări pentru a compensa și răsplătii proprietarul român de teren cu biodiversitate ridicată, susținem măsuri care favorizează grupuri mici de ”antreprenori” să continue sau chiar să dezvolte afaceri deloc prietenoase cu natura și mai deloc aducătoare de venit pentru proprietar.

De ce spun asta? Viitorul nu arată prea bine nici în Europa nici în România. Evaluarea tendințelor urmate de habitate și specii arată că starea de conservare a multor habitate și specii nu se va schimba sau tendința va fi una negativă și în viitor. Doar 9% din habitatele din Europa au o tendință favorabilă din perspectiva conservării lor (asta doar datorită măsurilor de conservare implementate), iar 36% au un viitor incert (figura de mai jos), iar România nu face excepție de la această constatare. Presiunile și amenințările identificate sugerează că și în România riscul de a pierde în viitor suprafețe importante de habitate și populații de specii este unul real.

Politicile europene merg în direcția în care biodiversitatea este privită ca și capital unic și extrem de valoros, respectiv ca resursă vitală, o resursă necesară pentru o viață mai bună, pierderea de biodiversitate fiind privită ca un risc major pentru capacitatea de dezvoltare economică și socială. Degradarea acestui capital va afecta semnificativ calitatea vieții, pierderea biodiversității împreună cu schimbările climatice având impact social și economic negativ încă greu de cuantificat. România pare să înoate din nou împotriva curentului, având abordări incoerente de conservare și valorificare a biodiversității și prin biodiversitate se înțelege mai mult decât habitate și specii vizibile cu ochiul liber. Promovarea utilizării nereglementate în agricultură a pesticidelor, supra-reglementarea domeniului silvic până la pierderea capacității sistemului de a servii interesului public și a-și atinge scopul de conservare a pădurilor, consolidarea prin lege a statutului vânătorilor ca unic grup profesional interesat și capabil să gestioneze fauna, centralizarea administrării ariilor protejate, planificarea și alocarea de fonduri foarte restrictivă până la nivelul în care devine discriminatorie, impunerea de noi restricții proprietarilor fără a avea o imagine clară a efectelor acestor restricții sau subfinanțarea cercetării sunt doar câteva elemente ale politicii duse de autoritățile din România în domeniu. Toate aceste elemente arată fie ignoranța față de domeniu, fie protejarea unor interese, fie lipsa de capacitate sau, mai rău, adoptarea de măsuri în mod oportunist pentru a evita probleme juridice sau administrative.

La rezultate pe hârtie stăm bine și nu e deloc surpinzător ca și pe teren realitatea e încă una favorabilă, considerând că în comparație cu alte țări Europene, în România dezvoltarea infrastructurii merge lent, agricultura în zona de deal și munte e una de subzistență, Carpații formează un refugiu extraordinar pentru biodiversitate, iar românii nu au fost consumatori pasionați de animale sălbatice. Strecurat subtil în raport apare o problema de ordin administrativ. România nu a raportat pentru speciile de păsări nimic, iar la habitate am raportat suprafață totală echivalentul a 127% din suprafața țării (vezi nota de la tabelul următor) . Asta e rău! Credibilitatea datelor oferite de noi este redusă și de aici pleacă seria de întrebări venite de la Comisia Europeană privind pădurile, apele, managementul ariilor protejate care duc încet încet la procese și penalități. Nu prezentăm încredere.

Ce urmează? Depinde de cât de în serios vom lua noua strategie de biodiversitate. Se dorește ca în Europa să ajungem la 25% ferme organice, reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor, recuperarea a 10% din terenuri agricole ca zone naturale cu biodiversitate, refacerea/renaturalizarea a 25.000 km de râuri, o strategie Europeană pe păduri, plantarea a 3 miliarde de arbori până în 2030, protejarea integrală a pădurilor virgine și seculare, constituirea de arii protejate pe 30% din suprafața terestră și 30% din cea marină, precum și protejarea strictă a 1/3 din suprafața ariilor naturale protejate. Nu îmi vine în cap altceva decât versul ”… vine valul îmi ia calul…”.

Sursa graficelor: European Environment Agency, State of nature in the EU. Results from reporting under the nature directives 2013-2018. 2020, 142 pp.
ISBN 978-92-9480-259-0, doi:10.2800/088178

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s