Tradițional studiile de cercetare ce vizează fauna, urmăresc să clarifice principalele atribute ale stării unei populații (1) abundența, (2) distribuția, și (3) calitatea habitatelor ¹. A răspunde la întrebările UNDE? și CÂȚI? conduce la nevoia de a avea informații corecte despre dinamica populației de urs și identificarea unor factori cheie determinanți. Dinamica unei populații a unei specii este direct legată de distribuția spațială a indivizilor din populație, respectiv de deplasările indivizilor cauzate de presiuniile interne și externe ce se manifestă asupra populației. Deplasările individuale într-un anumit spațiu și interval de timp sunt elemente constitutive ale dinamicii populației² și ele interesează din perspectiva capacității de a planifica și implementa măsuri de conservare și management a speciilor dar mai ales a habitatelor pe care le utilizează³. Astfel, mișcările sunt fundamentale pentru dinamica individului și respectiv a populației, ele permițându-le indivizilor să îndeplinească cerințele de bază pentru supraviețuirea lor⁴.  Aceeași mișcare poate fi clasificată ca și căutarea a hranei, deplasare intre diferite zone, protejarea unui teritoriu, depinde daca ea este definită ca acțiune din perspectiva obiectivului, a peisajului sau a dinamicii temporale⁵.  

              Deplasările faunei terestere, deci și deplasările indivizilor de urs brun sunt determinate în general de vârsta și sexul individului, starea de sănătate a acestuia respectiv comportamentul de hrănire (de ex. disponibilitatea resursei trofice), de comportamentul de reproducere (de ex. căutarea unui partener), de comportamentul de autopărare (ex. protecția puilor). Un alt element important în cazul ursului brun este somnul de iarnă, comportament tipic acestei specii, ce impune retragerea în zone liniștite, greu accesibile pentru a petrece o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată în bârlog. Manifestarea acestor  comportamente este asociată cu comportamentul exploratoriu, manifestat prin explorarea mediului de viață, ce presupune și parcurgerea unui spațiu necunoscut  ca urmare a unui expansiuni voite sau fortuite ¹⁰ astfel putem diferenția: (1) Deplasări de scurtă durată/zilnice și (2) Deplasări sezoniere.  Deplasările de scurtă durată/zilnice sunt asociate în general comportamentului de hrănire și celui exploratoriu și au loc pe suprafețe relativ restrânse de ordinul zecilor de hectare. Ursul întreprinde deplasări pe trasee cunoscute, efectuând ”explorări” radiant de la traseul cunoscut frecvent revenind la acesta¹⁰. Deplasările zilnice pot varia foarte mult ca distanțe în funcție de obiectiv. Astfel, găsirea unei carcase sau actul de prădare asupra unei alte specii determină deplasări de ordinul sutelor de metri, ursul păzind carcasa de alți prădători. Căutarea unui partener în perioada de reproducere (mai-iunie) necesită însă parcurgerea unor distanțe mai mari. Deplasările sezoniere sunt influențate de disponibilitatea resursei trofice ce variază în funcție de sezon. Dieta omnivoră a ursului dominată de consumul de resursă vegetală implică deplasări ample în diferite categorii de habitat (pășuni, păduri, livezi etc.).  La începutul primăverii urșii se deplasează spre zonele cu altitudini mai joase unde vegetația răsare mai repede şi este mai ușor de procurat hrana necesară.  S-a observat, de asemenea, deplasarea urșilor către zonele cu multe fructe de pădure în timpul coacerii acestora dar şi deplasarea lor către terenurile arabile cu culturi agricole care pot constitui o sursă de hrană importantă (ovăz, grâu, porumb). Toamna, urșii caută păduri bătrâne de foioase pentru a beneficia de jir şi ghindă, care constituie o ultima ocazie de a asigura rezervele necesare pentru iernat. Tot în această perioadă unele animale îşi fac apariția în jurul livezilor. În timpul iernii animalele se retrag spre zonele cu altitudine mai mare, mai liniștite, pentru a intra în bârlog sau a făta. Aceste deplasări dependente de disponibilitatea resursei au un puternic caracter altitudinal, distribuția resursei trofice fiind de asemenea condiționată de distribuția altitudinală a habitatelor.

                 Distribuția spațială a indivizilor poate fi estimată utilizând termenul de home range (HR), definit de Burt (1943): ”zona traversată de individ in activitățiile normale de colectare a hranei, împerechere sau îngrijirea puilor. Locațiile ocazionale, cu caracter exploratoriu,  in afara acestei zone, nu ar trebui considerate ca aparținând home range-ului.” Kernohan și alții (2001) sugerează că HR-ul poate fi considerat ca fiind acea ”zonă în care  există probabilitatea ca un individ să fie prezent într-o anumită perioadă de timp”. Pentru caracterizarea unui HR, ce în condiții normale se constituie din zone neuniform utilizate, Hayne (1949) a introdus conceptul de ”centre de activitate” ce permite diferențierea între utilizarea neuniformă a teritoriului în cadrul unui HR. Unii autori utilizează termenul de ”core areas” în același sens. Pentru a evita confuzia intre HR și teritoriu Burt explică ca acesta din urmă reprezintă o parte a primului ce este protejat activ de intruziunea altor conspecifici. Atunci când se abordează problematica trebuie știut că, în general, HR-urile mai multor indivizi se pot suprapune integral sau parțial, fie sub influența unor densități ridicate a indivizilor, fie datorită distribuției spațiale și temporale ale resurselor de hrană. În aceste codiții este posibil că o oarecare ierarhie să fie stabilită intre indivizi. De asemenea o altă caracteristică  a HR este faptul că forma este în general neregulată, atât dacă comparăm indivizi între ei sau dacă comparăm HR aceluiași individ în ani diferiți. Este de asemenea posibil ca în interiorul HR să existe una sau mai multe zone care nu sunt favorabile speciei, de ex. localități, terenuri agricole etc.

              Principalele metode de colectare a  datelor privind deplasarea exemplarelor de urs, analiza HR-ului se bazează pe evoluția radiotelemetriei ce a revoluționat studiul ecologiei și comportamentului faunei sălbatice. Echipamente de radiotelemetrie, au început să fie utilizate în studiul urșilor începând cu anii 1960 ¹. Primele studii pe termen lung utilizând metode de radiotelemetrie aplicate ursului brun au avut ca obiective stabilirea unor tipare a deplasăriilor și a cerințelor de habitat a urșilor bruni ⁶ sau studiului privind comportamentul în perioada somnului de iarnă ⁷. În cazul carnivorelor deci și a ursului brun este  necesar ca observațiile să fie realizate pe suprafețe suficient de mari pentru a produce rezultate realiste atât din perspectiva biologică cât și statistică ¹, iar din această perspectivă planificarea trebuie să includă metoda adecvată obiectivului stabilit. Prima revoluție a echipamentelor de telemetrie a venit din America de Nord unde cercetătorii au constatat că  transmiterea cu o anumită frecvență a unor semnale sub formă de pulsuri este mai eficientă de cât o transmisie continuă ⁸ deoarece necesită o cantitate de energie semnificativ mai redusă. Dimensiuni reduse ale echipamentelor au facilitat în perioada 1960-1980 colectarea de date, pentru diferite specii de faună aparținând diferitelor clase. Utilizarea echipamentelor a permis analiza mortalitățiilor, studiul deplasărilor, analiza comportamentului de prădare, analiza HR și a modului de utilizare a habitatelor, însă de multe ori colectarea informațiilor a necesitat eforturi și costuri ridicate. Utilizarea radiotelemetriei de tip VHF (Very High Frecvency) a permis localizarea precisă a indivizilor monitorizați. Utilizarea la sfârșitul anilor 1980 pe scară largă a computerelor și a softurilor de specialitate a constituit o nouă revoluție in utilizarea radiotelemetriei, facilitând analiza și interpertarea datelor ⁸. Accesul cercetătorilor la echipamentele militare de tip GPS (Global Posittioning Systems) a condus la un salt uriaș în creșterea preciziei datelor colectate ⁸.

                 Împreună cu echipamentele de monitorizare au evoluat și softurile utilizate în analiza datelor colectate fiind optimizat. În cazul ursului brun, echipamentele de monitorizare au evoluat de la utilizarea sistemelor VHF și localizare prin triangulații la cele sisteme GPS cu transmisie satelitară a datelor. Modul de echipare a animalului nu s-a modificat însă semnificativ, echipamentele de monitorizare fiind montate pe coliere ce sunt ulterior fixate la gâtul animalelor ce au fost in prealabil imobilizate. Modelul și echiparea colierului se aleg și planifică funcție de obiectivul științific al studiului. Condițiile vitrege de studiu sau montarea pe animale active precum ursul brun, impun o protecție sporită a antenei și a echipamentelor electronice. Dacă studiul presupune analiza ecologiei speciei, pot fi instalați diferiți senzori  (ex. de mortalitate, temperatură și activitate).  Echipamentele moderne montate pe coliere permit analiza mișcărilor altitudinale iar acestea pot fi corelate în studiul utilizării habitatelor cu disponibilitatea sezonieră a resursei trofice.

                 În România studiul mamiferelor mari, asimilate faunei de interes cinegetic a fost in ultimii 100 de ani in apanajul silvicultorilor din România. Cu toate acestea la începutul perioadelor de organizare a sistemului de ”gospodărire a vânatului” activitățile aveau un caracter multidisciplinar în studii fiind implicați biologi, geografi, cartografi, medici etc. Dezvoltarea aparatului silvic și a Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS), după cel de al doilea război mondial a facilitat și apariția unui departament de cercetare a faunei asociat speciilor de vânat printre care și ursul. Iar pe toată perioada comunistă cercetările au fost realizate și coordonate din cadrul acestui institut. Sporadic universități din România au condus studii de cercetare a speciei urs. Din perspectiva analizei celor trei atribute ce  definesc starea unei populații, abundență, distribuție și calitatea habitatelor, ursul brun este însă o specie problematică atunci când se planifică și implementează activități de cercetare, deoarece deplasărilor lor au loc in home-range-uri mari⁹, determinate de sexul și vârsta individului. Mărimea home range-ului este determinată de comportamentul de hrănire asociat cu comportamentul de explorare¹⁰.  Studiul ecologiei deplasărilor urșilor bruni in România a vizat în principal studiul deplasărilor zilnice și sezoniere (îndeosebi din perspectiva cartării zonelor cu concentrări mari de indivizi), fără a aborda foarte explicit problema mărimii home-range-ului. Primele referiri la mărimea suprafețelor utilizate de urs realizate de A. Comșia în anul 1961 în lucrarea Biologia și principiile culturii vânatului indică suprafețe de ordinul 1.500-2.000 ha sau chiar mai mici . Utilizând termenul de ”microareal” alți autori arată că aceste suprafețe variază semnificativ sub impactul factorilor climatici si al distribuției anuale sau sezoniere a resurselor trofice¹¹. Considerând densitatea medie a urșilor în arealul de distribuție din anul 1968, ca metoda de estimare a densității admisibile economic, V. Cotta și M. Bodea propun cu titlu provizoriu suprafața de 1.000-1.500 ha ca fiind suprafața aferentă unui individ . Studii realizate în ultimii 20 de ani indică date diferite pentru HR-ul urșilor în Carpați. Astfel se menționează HR pentru masculi și femele de 20.000 ha respectiv 5.000 ha⁹. Considerând date colectate recent, utilizând coliere GPS/GSM au fost înregistrate variații semnificative a HR individual, precum  16.570 – 639.000 ha prin metoda Poligonului Minim Convex 95%¹². Studii nepublicate ale ICAS în cazul urșilor condiționați de mâncare¹³ din zona Brașov-Valea Prahovei indică, deloc surprinzător considerând o altă strategie de obținere a resurselor de hrană, HR de dimensiuni mai mici (în jurul localităților) față de cele raportate în literatură (informații discutate cu reprezentanți ai ICAS).

                 Mărimea home range-ului pentru ursul brun în România este comparabilă din perspectiva mărimii cu HR calculate în  alte populații de urși din Bulgaria¹⁴, Suedia¹⁵, Italia¹⁶. Știm că deplasările indiviziilor din specia urs, în România, descriu HR de dimensiuni mari cu mult peste suprafețele fondurilor cinegetice (unitate administrativă de bază in gestiunea cinegetică a speciei). Home range-ul femelelor este mai mic decât al masculilor iar al juvenililor mai mare decât al adulților. De asemenea, există diferențe în mărimea și dinamica deplasărilor în sezoane diferite (primăvara, vară, toamnă și iarnă). Aceste diferențe par a provenii din valori mai ridicate pentru HR în sezonul de toamnă, suprapus perioadei biologice de hiperfagie, când indivizii de urs se află într-o fază de apetență ridicată în vederea acumulării de grăsimi necesar ieșirii din somnul de iarnă, în comparație cu celelalte trei sezoane. Cum se reflectă aceste informații în calitatea managementului? În primul rând orice metodologie de monitorizare a populației trebuie să țină cont de deplasările indivizilor. În România, estimarea populației de urs se face tradițional la nivel de fond cinegetic, dar azi știm că un urs poate avea deplasări care să acopere peste 20 de fonduri cinegetice. În al doilea rând aceste aspecte sunt importante în cazul urșilor habituați, care pot fi prezenți în decurs de câteva ore pe o suprafață de ordinul sutelor de hectare, respectiv în localități diferite. Informațiile privind deplasarea urșilor ne permite o mai bună înțelegere a habitatelor pe care acesta le utilizează, respectiv ne oferă informații privind interacțiune om-urs. Acestea sunt doar câteva argumente care să vă convingă că ecologia ursului e o problemă mult mai complexă decât se vede la televizor.

Daca vrei să afli mai multe despre deplasările ursului brun găsești aici un articol dedicat sau poți răsfoi secțiunea Publicații

Bibliografie

1.              Boitani, L. & Powell, R. A. Carnivore Ecology and Conservation. A handbook of Techniques. (Oxford University Press, 2012).

2.              Kernohan, B. J., Gitzen, R. A. & Millspaugh, J. J. Analysis of animal space use and movements. in Radio tracking animal populations (eds. Millspaugh, J. J. & Marzluff, J. M.) 126–166 (Academic Press, 2001).

3.              Rozylowicz, L. & Popescu, V. D. Habitat selection and movement ecology of eastern Hermann’s tortoises in a rural Romanian landscape. Eur. J. Wildl. Res. 59, 47–55 (2013).

4.              Martin, J. et al. Reciprocal modulation of internal and external factors determines individual movements. J. Anim. Ecol. 82, 290–300 (2013).

5.              Nathan, R. et al. A movement ecology paradigm for unifying organismal movement research. Proc. Natl. Acad. Sci. United States Am. 105, 19052–19059 (2008).

6.              Berns, V. D. & Hensel, R. J. Radio tracking brown bears on Kodiak Island. Int. Conf. Bear Res. Manag. 2, 19–25 (1972).

7.              Craighead jr, F. C. & Craighead, J. J. Data on grizzly bear denning activities and behavior obtained by using wildlife telemetry. Int. Conf. Bear Res. Manag. 2, 84–106 (1972).

8.              Millspaugh, J. J. & Marzluff, J. M. Radio Tracking and Animal Populations. Radio tracking and animal populations (Academic Press, 2001).

9.              Maanen, E. et al. Safeguarding the Romanian Carpathian Ecological Network. A vision for large carnivores and biodiversity in Eastern Europe. (A&W Ecological Consultants,ICAS Wildife Unit, 2002).

10.            Micu, I. Ursul brun, aspecte eco-etologice. (Editura Ceres, 1998).

11.            Almăşan, H., Babuţia, T., Cotta, V. & Popescu, C. Contribuţii la cunoaşterea răspăndirii şi biologiei Ursului( Ursus arctos L. ) în R.P.R. Stud. şi Cercet. INCEF 23, 51–70 (1963).

12.            Pop, I. M., Sallay, A., Bereczky, L. & Chiriac, S. Land use and Behavioral Patterns of Brown Bears in the South-Eastern Romanian Carpathian Mountains: A Case Study of Relocated and Rehabilitated Individuals. Procedia Environ. Sci. 14, 111–122 (2012).

13.            Hopkins, J. B. et al. A proposed lexicon of terms and concepts for human–bear management in North America. Ursus 21, 154–168 (2010).

14.            Gavrilov, G. V., Zlatanova, D. P., Spasova, V. V., Valchev, K. D. & Dutsov, A. A. Home range and habitat use of brown bear in Bulgaria: The first data based on GPS-Telemetry. Acta Zool. Bulg. 67, 493–499 (2015).

15.            Dahle, B., Støen, O.-G. & Swenson, J. E. Factors influencing home-range size in subadult brown bears. J. Mammal. 87, 859–865 (2006).

16.            Preatoni, D. et al. Conservation of brown bear in the Alps: Space use and settlement behavior of reintroduced bears. Acta Oecologica 28, 189–197 (2005).