Landscape of fear și prevenția pagubelor

Aud de la colegii mei că pe Facebook (eu am renunțat la el ca e prea multă iubire și ură pe acolo) s-a pornit o discuție legată de conceptul landscape of fear (conceptul pleacă de la presupunerea că animalele anticipează existența unui risc pentru viața lor într-un anumit spațiu indiferent de calitatea acestuia pentru condiția lor fiziologică), un concept explicat încă doar din perspectivă ecologică și mai putin din perspectivă cognitivă și importanța lui în prevenția pagubelor produse de urs. La mijlocul discuției este un articol din Suedia ce analizează modul de selecție a habitatelor de urs în raport cu acțiunile de vânătoare ce vizează chiar urșii. O să citesc si eu articolul mai pe îndelete, dar, asa la prima vedere acesta arată ca urșii care se tem de om/vânător și își modifica comportamentul de hrănire, au o șansă mai mare de supraviețuire, aspect care nu e nou. Că încurajarea, în cazul ursului, a manifestării unui comportament bazat pe acest concept ar avea impact asupra pagubelor e greu de demonstrat și sunt convins că nici acest articol nu explică asta.  Mi-a sărit în ochi fraza  ”However,we only observed as lightly stronger selection for berries among the killed bears, indicating that surviving bears were still able to locate good foraging areas, while simultaneously avoiding risk” iar asta, părerea mea, spune tot legat de arta urșilor de a mânca unde vor ei departe sau lângă om.

În România vânătoarea nu a fost oprită la toate speciile, ba chiar la mistreț a fost intensificată datorită pestei porcine africane, prin urmare la fel ca în anii anterior suspendării vânării comerciale a urșilor, vănătorii merg în padure și vânează altceva decât urs, prin urmare impactul ”psihologic” generat de utilizarea armelor si hăituire, exista asupra tuturor speciilor inclusiv a ursului, deoarece animalele nu știu ca nu ele sunt cele vizate de prădătorul suprem. Și totuși pagubele nu au scăzut. Eu cred ca landscape of fear există ca și fenomen ecologic și cred că produce în anumite limite schimbarea comportamentului, chiar și în raport cu omul ca prădător suprem, dar că el ajuta la reducerea pagubelor am dubii și încă nu a fost experimentat și publicat, după știința mea, așa ceva. De ex. ursul negru american, o specie de urs apropiată ca și comportament de ursul nostru brun este o specie care se vânează în SUA peste tot dar de aia e si o specie care este prezentă în localități semnificativ mai frecvent decât multe alte specii. Cu toate acestea, în SUA Garshelis și colaboratorii lui au arătat ca vânarea ursului negru în populații mari, produce ceva efecte asupra pagubelor dar impactul e redus, așa cum tot el spune că efectele hrănitului asupra conflictelor sunt echivoce, dar schimbă comportamentul animalelor în raport cu omul (în SUA orice hrănire a urșilor este interzisă). Relația landscape of fear si reducerea pagubelor este greu de descris și explicat dar sigur are legătură și cu istoricul personal al ursului, cu personalitatea lui, cu contextul ecologic într-un anumit spațiu și moment și cu multi alti factori cognitivi pe care nu îi înțelegem, iar doar argumentele de ordin ecologic (utilizarea unor habitate selectiv) nu explică suficient potențiala schimbare a comportamentului în raport cu actul de prădare al unui urs în proximitatea omului.

Utilizarea acestui concept ca soluție pentru prevenirea pagubelor este doar un argument pentru propunerea unui anumit tip de management și poate merită experimentat dar, pentru a menține un asemenea sistem este nevoie ca impactul landscape of fear ca soluție de prevenție în contextul vânării pe sistem de cote a ursului trebuie sa fie cuantificat, măsurat, evaluat corect înainte de a spune că un asemenea management bazat pe acest concept e singura și cea mai bună soluție. Pe de altă parte împuscarea urșilor lângă localități poate reduce pagubele deoarece foarte probabil vor fi împușcati (neselectiv) și ursi care produc pagube, dar aceasta abordare e mai mult pescuit decât vânătoare ca formă de management a conflictelor. Deci, avem în discuție de mulți ani și din păcate și în prezent, două măsuri de management, vânătoarea (care poate fi orientata spre exemplare problemă ca soluție ce oferă rezultate concrete dar este reactivă) care se presupune că ar alimenta suplimentar o frică a ursului față de om dar nu e clar dacă ar preveni pagubele și avem hrănitul suplimentar, complementar de abatere sau cum mai vrei sa îi spui care habituează ursul, prin urmare ar fi de discutat în ce măsură două măsuri antagoniste pot fi utilizate simultan ca măsuri preventive așa cum se dorește. E ca si cum te-ai duce la câinele care ți-a mâncat găinile cu un parizer într-o mână și cu un baț în alta sperând să îl convingi să nu o mai facă, dar găinile tale umblă libere prin curte.

Ce știm sigur e că un număr mare de ursi într-o anumită zonă influențează frecvența de apariție a pagubelor, dar mai știm la fel de sigur că și comportamentul omului din prisma modului în care îsi gestioneaza bunurile are același impact. Până una alta orbecăim și improvizăm, nefiind constienți că ajustarea faptelor ca să corespundă credințelor noastre nu duce la ceva constructiv.

2 comentarii

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s