Descriam într-o postare anterioară că la baza sistemului de management al faunei de interes cinegetic din România stă un parteneriat între stat și persoane juridice de drept privat. De asemenea subliniam că în prezent sistemul este într-o criză ce nu seamănă cu nimic din alte crize depășite de la înființarea lui. Una dintre soluțiile găsite de parteneri (administratorul și gestionarul) pentru iesirea din criză este de a renegocia contractele de gestiune existente, modificare ce va fi urmată probabil și de o schimbare a Legii vânătorii pentru a mai relaxa pe ici pe colo condițiile de practică a vânătorii, a mai centraliza bucăți mari din el pe linie de administrare și cercetare și pentru a elimina orice interferență din partea altor grupuri sociale care nu au expertiză în domeniu. Cei doi parteneri, autoritatea și gestionarii au tot interesul să mențină un status qou avantajos celor ce cunosc sistemul până la ultima rotiță. Dar să revenim la contract. Ani la rând am discutat cu gestionari și vânători, cel puțin cu aceia care îmi prezentau problemele administrative și financiare cu care se confruntă, și am susținut că acest contract e injust deoarece (1) permite condiționarea reciprocă între parteneri funcție de interesele/problemele de moment și (2) nu e făcut în interesul faunei. Mai plastic spus e un contract de troc, în care fiecare își laudă marfa bine lustruită și fiecare parte știe că are șanse să fie păcălit. Dar acum se discută de schimbarea contractului cadru și, pe noul site al AGVPS (vă invit să îl vizitați deoarece veti gasi informații interesante) apare o propunere pentru schimbarea contractului cadru respectiv pentru modificarea OM 219 din 2008 (AGVPS.ro – Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România). Citind propunerile am devenit și mai confuz legat de intențiile viitoare ale gestionarilor.

Gestionarii afiliați AGVPS propun ca numărul de paznici la deal și câmpie să poată fi redus la un paznic la două fonduri. În prezent minimul este de un paznic la un fond. Interesant este că de ani de zile aud de la gestionari că e nevoie de implicarea mai multor paznici în actiunile de pază. Nu cred ca îsi dorește cineva în mod real să implementeze o asemenea măsură, dar faptul că se gândește lumea la ea arată fragilitatea sistemului actual în raport cu partea financiară. Deoarece scopul este evident de a face reduceri de costuri prin reduceri de personal, am putea spera că pentru lupta cu braconierii vor fi implicati în zona de deal și câmpie mai mulți membrii din grupele de vânătoare, iar la organizarea acțiunilor de vânătoare în lipsa paznicului se vor implica mai mult directorii.

Gestionarii propun de asemenea reducerea cantitățiilor de hrană complementară (de ex. furaje fibroase de la 75 kg pe cap de cerb la 50 kg pe cap de cerb) deoarece, justifică cei care au pregătit documentul, ”Totodată, cantitățile de furaje fibroase prevăzute la lit. a) sunt mult prea mari, având în vedere condițiile climatice din ultimii ani, cu ierni blânde, păduri brăzdate de linii de funicular care favorizează vegetația fibroasă, iar terenurile agricole cultivate asigură suficient de multă hrană de calitate și accesibilă.” (propunerea de pe site-ul AGVPS). De aici am putea înțelege că, în ultimii ani condițiile de habitat s-au îmbunătățit îndeosebi datorită (unor) activității umane necinegetice, prin urmare prin aplicarea criteriilor de calcul a efectivului optim al populațiilor acesta ar trebui să crească. Ca dovadă, creșterea populațiilor de căprior și cerb este un fenomen înregistrat în evaluăriile anuale ale autorității, care în consecință a crescut cotele ce au condus la recolte anuale mai mari (Crispus NGO Sibiu, Game+species+normalized.PNG (1227×835) (bp.blogspot.com)). Deci, schimbările climatice, funicularele și culturile agricole sunt favorabile speciilor de faună cinegetică și totul e pe plus! Personal cred că e bine să fie dată hrană doar atunci când e nevoie și în cantitățiile de care e nevoie. Si mai cred ca a obliga gestionarul să dea mâncare că e nevoie că nu e nevoie e absurd și costisitor. Nu cred trebuie să fie impusă o limită minimă de hrană, oferirea de hrana complementară în perioadele deficitare fiind principala intervenție a gestionarilor în sprijinul faunei (Ghidul-speciilor-ungulate-2017.pdf – Google Drive), intervenție cu care se și promovează intens, prin urmare sunt perfect conștienți de importanța ei. În plus, deoarece legea ne interzice nouă celor care nu suntem gestionari sau vânători să oferim hrană complementară vânatului, iar gestionarii fac managementul faunei în mod asumat și cu interes economic pare de bun simț să avem încredere în ei. Iar cine vrea să fenteze, fentează din hârtii că nu se duce nimeni în teren să cântărească baloții cu lucernă, dar el pierde căci animalele se vor duce la vecinul care nu fentează. Dar să mergem mai departe.

Într-o formulare alambicată în articolul care reglementează ce se întâmplă dacă efectivele dintr-o specie de vânat scad semnificativ, situație în care s-ar putea considera că gestionarul nu îsi face treaba cum trebuie, prin urmare poate pierde gestiunea, se introduce confuz obligativitatea considerării în această situație a recalculării efectivului optim pentru speciile de interes cinegetic (cele pentru care avem formule de calcul) la preluarea fondului. Nimic greșit, deoarece pare de bun simță când preiei un fond să știi de unde începi munca la el. Dar, justificarea oferită pentru această propunere e în contradicție cu justificările de la propunerile anterioare legate de hrană: ”Este absolut necesară o recalculare a efectivelor optime, având în vedere impactul antropic major, schimbarea habitatelor, etc.” . Înțeleg de aici că ”impactul antropic major, schimbarea habitatelor și etc.” au dus cumva la degradarea condițiilor de trai a animalelor, nu la îmbunătățirea lor, prin urmare solicitând recalcularea efectivelor optime este așteptată o recalculare în sens negativ a acestora, aspect care pare a se contrazice cu cealaltă modificare menționată anterior prin care se spune că habitatul s-a îmbunătățit.

No, de aici, după ce că nu agreez conceptul românesc de efectiv optim, am pierdut firul rosu. Condițiile de vegetație sunt mai bune (!schimbări climatice+funiculare+culturi agricole!), prin urmare au crescut populațiile de cerb, căprior și alte, mai putin mistrețul (care a fost afectat de PPA), ca rezultat au crescut cotele și respectiv recoltele. Totuși, impactul antropic a fragmentat si degradat habitatul deci efectivul optim ar putea fi mai mic acum, în 2021, decât era în 2011 sau 2001. În același interval (2015-2020), populația de lupi, râși și urși a crescut, nu știm cu cât fiind mai multe variante vehiculate, dar a crescut, iar populația de carnivore consumă mai mult din populația de erbivore. Țin să menționez că prin unele rapoarte se arată că și efectivul optim al populației de urs s-a redus cu cateva zeci de exemplare probabil tot datorită impactului antropic major. Parcul auto a crescut și el semnificativ (cu cca. 2 milioane de autoturisme) în ultimii 5 ani prin urmare numărul căprioarelor rănite sau ucise în accidente auto ajunge pe la 2-3000 pe an. Să recapitulam: hrană abundentă și calitativă, populația de căprior și cerb crește, cota crește, mortalitatea crește (vânătoare+carnivore+accidente), dar habitatul se degradează (în consecință efectivul optim e mai mic). Greșesc în interpretare? Ce e clar e că rezultatul unui efectiv optim mai mic, la o populație mai mare este creșterea cotelor.

O să fiu sincer și o să spun că eu cred că populațiile de căprior și mistreț și poate și cerb în anumite regiuni, sunt mai mari decât cele declarate, prin urmare s-ar putea da cote mai mari în anumite zone. În alte zone ar putea fi mai mici, dar autoritatea nu își permite să nu dea cote gestionarilor, deoarece daca reduce cotele sau nu le acordă va reduce și sursa de venit respectiv capacitatea de gestiune a partenerilor de la care încasează anual niște sume de bani (unii ar zice chiar mari). Relația perfectă! Dar întreb ca un om care visează la un sistem de management eficient, nu ar fi mai corect sa estimăm mai bine populațiile de faună de interes cinegetic? Nu ar fi mai corect să nu dam cote la speciile protejate? Bineînțeles păstrând conceptul de derogare, căci pentru unele obiective de management e nevoie și de vânătoare. Nu ar fi mai corect ca la stabilirea cotelor să nu fie o formulă magică ci realitatea din teren? Nu ar fi mai corect să avem un contract între stat și gestionari care să fie unul onest, în care statul să își asume si el partea lui de obligații cum ar fi soluționarea unor probleme de gestiune a habitatelor (de ex. limitarea utilizării pesticidelor și ierbicidelor, asigurarea unui cadru administrativ eficient a gestiuni câinilor hoinari sau de la stâne etc.)? Nu ar fi mai onest si mai eficient pentru toată lumea ca planurile de afaceri (atât ale statului cât și ale gestionarilor), bazate pe faună ca resursă valorificabilă direct, să fie făcute considerând doar valorificarea speciilor din anexa 1 la Legea vânătorii, adică acele specii pentru care este permisă vânătoarea? Nu ar fi normal ca pentru obiectivele de conservare asumate de stat, acesta din urmă să creeze mecanisme financiare de susținere a gestionarilor de faună astfel încât acești să nu mai fie permanent presați de nevoia de a vâna o specie cu protejată pentru a supraviețui financiar? Nu ar fi moral să fie promovate și mecanisme de eliminare din sistem a acelor gestionari care își îndeplinesc obiectivele prin diferite mecanisme fie ilegale fie la limita legii? Nu ar fi normal ca sistemul să fie mai transparent că poate se găsește sprijin din afara lui?

Cam prin zona asta speram eu să se negocieze forma contractului cadru de gestiune, dar din păcate contextul administrativ, dorința de a ieși din criză rapid făcând economie acum fără să planifici ceva pentru viitor, dorința de a nu pierde beneficii minore câștigate dupa ani de muncă și compromisuri, dorința de a menține un sistem centralizat și altel dorințe ce nu pot fi rostite, fac ca schimbările structurale să fie greu de planificat darămite de implementat. Rămân deci să mă chinui cu problema de conviețuirea a celor două justificări și anume condiții de vegetație mai bune datorate schimbărilor climatice, funicularelor și culturilor agricole respectiv degradarea antropică a habitatelor ce duce la reducerea efectivului optim. Puteți comenta în sectiunea comentarii, poate pe undeva mi-a scăpat ceva sau am înteles greșit și mă ajutați să rezolv dilema.