Respectăm ca societate viața?

Recent, un om al muntelui, un sportiv, un tânăr, a fost omorât de către un urs. Nu cred ca e ființă umană care să nu tresară când află de moartea unui cunoscut sau de moartea cuiva în accidente sau în condiții groaznice. E natural și firesc deoarece iubim viața, să ne înfiorăm când auzim de moarte. Recunosc că, deși am studiat și încă mai studiez ecologia ursului, îmi e frică de urși. Cineva mi-a arătat prin 2007 o poză, făcută imediat după atac adolescentului din Bixad (CV), atacat de urs prin anii 1980, moment în care am înțeles pe bune ce citisem în cărți legat de forța acestui animal. Susțin fără dubiu că nu trebuie să ne fie frică să ieșim în natură, în aceeași măsură în care susțin că trebuie să îți lipsească cel puțin o genă importantă ca să te dai jos din mașină și să hrănești sau să prinzi într-un selfie din doi metri o ursoaică cu pui sau un urs de 150 de kg. Dar, cred că la moartea tânărului găsit fără suflare în pădurile Azugăi, am fost și noi, ca societate, părtași deoarece nu avem respect față de viață decât atunci când ea se pierde.

De prin 2013 port la mine când merg în pădure un spray anti urs. L-am folosit de câteva ori pe câinii de la stâne si de la vagoanele muncitorilor forestieri. De două ori în opt ani l-am scos din buzunar în cazul ursului, fără să îl folosesc însă. Odată s-a retras ursoaica și a doua oară am plecat eu frumos după ce am fost avertizat din tufe că nu merg în direcția bună. Am colegi care au fost mult mai norocoși ca mine în situații semnificativ mai periculoase. Acum ne amintim amuzați întâmplariile ce devin tot mai anecdotice odată cu trecere anilor. Atunci nu a fost chiar ușor căci am fost de multe ori nechibzuiți. Până azi am fost un norocos dintr-un singur motiv, am căutat mereu soluții pentru a evita accidentele în pădure. A fost mereu prioritatea mea principală să ajung acasă, la familie, sănătos si comparativ cu alți colegi de ai mei păream paranoic. Există însă o societate care duce și mai la extrem siguranța, o societate care, respectă viața fiecărui individ ajutându-l să se bucure de ea în siguranță.

Peisaj din zona Russian River, Alaska

În anul 2016 am avut șansa să particip la o conferință dedicată cercetării și managementului speciilor de urs organizată în Alaska. Bineînțeles că am făcut tot ce am putut să mai rămân câteva zile (Alaska poate fi o destinație turistică destul de scumpă dacă nu te pregătești din timp) și am solicitat să particip ca și voluntar câteva zile la activitățiile desfășurate de Serviciul Forestier în zona Chugach National Park și Russian River, două dintre cele mai căutate zone turistice din proximitatea orașului Anchorage. Am fost întâmpinat de cineva de la resurse umane, mi s-a pus în față un set de documente, un contract de voluntariat niste declarații legat de sănătate, informații privind experiența (un chestionar scurt) și un formular de 3 pagini privind reguli de protecție. Acest ultim formular avea o pagină scrisă mărunt dedicată utilizării spray-ului anti urs. Familiarizat de acasă cu tubul, sistemul de prindere la centură și siguranța spray-ului semnez fără să citesc și predau hârtiile. După 5 minute vine un alt angajat cu un spray și o pungă de plastic cu fermoar. Bucuros iau spray-ul și îi mulțumesc. Se uită lung la mine, pleacă și după un minut vine din nou cu formularul și mă roagă politicos, inventând o scuză legată de versiunea documentului, să îl mai citesc odată indicând discret și un paragraf anume. În acel paragraf se explica cum se transportă spray-ul în mașină și la ce e bună punga cu fermoar în timpul transportului. Următoarele zile am respectat cu strictețe toate indicațile primite fie de la însoțitorii mei fie, când eram singur, scrise pe panouri informative vizibile și explicit realizate. Foarte rar am văzut persoane în sălbaticie în Alaska să nu poarte un spray la brâu sau la piept. Mi-am învățat lecția: nu ești niciodată suficient de pregătit.

Panou informativ la intrarea pe traseu turistic

Dacă veți citi cartea lui Stephen Herrero ”Bear attacks. Their causes and avoidance” veți afla că acest experimentat cercetător al comportamentului urșilor, ce a petrecut o bună parte din viață studiind atacurile urșilor în diferite zone din America de Nord, i-a fost respinsă cererea de a studia urșii în Parcul Național Banff (Canada) deoarece conducerea parcului a considerat că nu are destula experiență pentru a implementa proiectul de cercetare propus. După câtiva ani de cercetări în alte zone a apreciat decizia administrației ca fiind una înțeleaptă. Administrația parcului, luând această decizie, de a refuza studiul inovator, a protejat dreptul la viață al acestui, la vremea respectivă tânăr, cercetător, deși probabil succesul cercetărilor ar fi fost de folos parcului. În carte veți găsi descrieri ale atacurilor urșilor grizzly, cât de des sunt ele atacuri defensive sau de prădare. Veți găsi informații privind comportamentul și reacțile persoanelor atacate și informații despre ce anume din comportamentul lor le-a salvat viața. E o carte pe care odată la doi ani o iau și o răsfoiesc din nou. Dacă nu aveți răbdare cu cartea (e disponibilă doar în engleză) puteți să vizionați acest film făcut de alți cercetători cu experiență.

Container bear proof din parcări în zone turistice

În Alaska, autoritățile fac tot ce pot să te țină în viață într-o zonă cu cei mai periculoși urși de pe planetă dar, trebuie să te implici și tu ca cetățean sau turist deoarece ele nu pot să aibă grijă de fiecare în parte. Localnicii și turiștii contribuie și se încurajează reciproc la respectarea regulilor. Tot ei sunt și cei care insistă si au grijă ca autoritățile să își facă treaba pentru a garanta un turism sigur pentru ei. Trasee turistice sunt clar marcate și excepțional amenajate, cu reguli clare de comportament, vizibilitate crescută, ai voie să ieși de pe traseu doar pentru a merge în locuri marcate fie pentru a mânca fie pentru nevoi personale. Pe un traseu, la intrare era anunțat vizibil că la km 3 de două zile este prezentă o carcasă de elan ce este păzită de un urs, prin urmare accesul este interzis, iar daca intri o faci pe răspunderea ta. Dacă ești culegător de fructe și ciuperci, fie de plăcere fie de nevoie, ai voie să mergi doar în zonele indicate de administrație, doar în anumite perioade și cu condiții minime de respectat printre care să fie minim două persoane și cel puțin una să poarte spray. Și tot așa, deși nu am reușit să mă obișnuiesc cu armele la vedere, nu am putut să nu remarc obsesia pentru siguranță și relația de colaborarea dintre administrație și cetățeni.

La noi, în România, am vrea un sistem ca în Alaska, dar să fim lăsați să ne purtăm anarhic când mergem în pădure și ne mirăm că silvicultorii și vânătorii nu vor să ne lase să ne relaxăm unde vrem noi. Poate așa se explică de ce la aceleași densități de urs ca și România, Slovacia sau Croația au semnificativ mai puține atacuri de urs. Dacă autoritățile marchează un traseu turistic, vom mai găsi cel puțin 3 alternative. Daca autoritățile pun un panou avertizor că sunt urși prin zonă, mai luam cu noi un sandwich si două aparate foto pentru poza perfectă pentru facebook. Dacă scrie clar accesul ATV interzis, mai chemăm doi prieteni că e mai ușor când te întâlnești cu pădurarul. Da, trebuie să susțin că la noi autoritățile sunt departe de a construi, cel puțin în zonele istoric cunoscute ca fiind problematice, un sistem așa de bine organizat ca și cel din Alaska. Valea Prahovei nu e de ieri de azi o zonă cu urși. Prieteni care au copilărit în Sinaia îmi povesteau că urșii veneau prin marginea orașului și acum 30 de ani. Nu la fel de mulți, dar veneau. Iar daca acum sunt semnificativ mai mulți prezenți e și din vina noastră, a turiștilor, a gestionarilor de fonduri de vânătoare, a antreprenorilor din turism, a agenților imobiliari, a arhitecților și tot așa ca lista e lungă. În primul rând autoritățiile ar trebui să faca tot ce pot să facă din Valea Prahovei o zonă sigură pentru turiști prin amenajarea traseelor turistice, stabilirea de reguli clare pentru campare și promenadă, patrulări constante prin zonele turistice pentru a semnaliza din timp prezența urșilor, interzicerea utilizării traseelor pe timp de noapte etc. Noi, ceilalți ar trebui să respectăm minime reguli de comportament pe munte, alții ar trebui să știe că în zona nu e recomandat să hrănești suplimentar urșii și că daca tot ai avut cotă doi urși (pe vreme când aveau) era de bun simț să mai vânezi și câte un urs habituat, ceilalți ar fi trebuit să stie că atrăgând urșii la gard își pun în pericol oaspeții, iar specialiștii în planificarea teritoriului ar trebui să știe că nu e tot una cum planifici dezvoltarea când orașul tău e în pădure. Am fi putut și noi cei din ONG-uri să fim mai proactivi în a împinge autoritățiile de la spate să facă ce trebuie pentru siguranța vieții noastre. Ca și cercetători avem și obligația de a informa corect și cât se poate de obiectiv (și cercetătorii sunt subiectivi chiar daca declară altceva) daca nu pe toată lumea, măcar pe liderii din fiecare comunitate profesională că există soluții și ele pot fi de folos.

Doi pensionari, pescari, echipați printre altele cu spray și revolver pe un traseu turistic din Alaska.

Cred că e totuși un miracol sau vina Salvamont că mor așa de puțini turiști prin pădurile și munții din România. Mai cred că suntem cu toții părtași când cineva moare stupid pe munte din lipsa de infrastructura, informare și educație, deoarece am fi putut în ultimii 20 de ani să fim mai constructivi, mai solidari și mai vocali (nu mai bădărani!) când cerem autoritățiilor să lucreze pentru noi, să ne îngrijim ca natura să fie un loc cât mai putin alterat dar și sigur pentru noi, să fim conștienți că siguranța noastră e și în mâinile noastre, să fim suficient de înțelepți să învățăm din experiența altora. Dacă vrem ca moartea în condiții groaznice să nu ne întristeze așa des, atunci trebuie să învățăm din viața și moartea celor ce au pierit pe munte, și onorându-i învățând din accidentele în care au murit, vom salva vieți, cât de multe, căci nu le vom putea salva pe toate. Asta înseamnă respect pentru viață.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s