Problema pădurilor sau mai bine spus a gestiunii lor este pe mesele tuturor, fie ele birouri, mese de bucătărie sau de cafenea. S-a depășit de mult cadrul tehnic de discuții și acum suntem într-un cadru emoțional. Nu o să discut despre cum arată hărțile cu exploatările forestiere în Europa deoarece nu e cazul să ne comparăm aici cu alții ci să să ne uităm la noi în curte cu un pic mai mult bun simț chiar dacă perspectiva e subiectivă.

În prezent managementul pădurii e unul dintre subiectele cele mai discutate, după covid19, schimbările climatice și inegalitățile sociale. Niciodată în istoria României nu cred ca au fost atâția ochi pironiți pe problemă. Proprietarii de pădure, administratorii de pădure, instituții publice locale, naționale și Europene, ONG-uri, agenți economici de la mici firme de prestări servicii în împăduriri până la giganți economici multinaționali, media, lideri de opinie, politicieni și publicul larg de la cei mici până la pensionari toată lumea are o opinie. Am atins vârful libertății de opinie cu acest subiect. Si asta la nivel de principiu e bine. Totuși e greșit că dezbaterea se face folosind informații ce provind din surse diferite. Un prim pas pentru a avea o discuție eficientă ar fi să fie agreat de toată lumea cu ce cifre lucrăm. Adică, în prima fază, cât avem nevoie să fie exploatat, cât ne permitem să exploatăm, cât se exploatează (până la urmă e o ramură economică de care depind sute de mii de oameni) și de unde se exploatează (pădurea are valoare intrinsecă prin urmare e esențial să ne asigurăm că pădurea care e mai valoaroasă pentru societate și mediu atunci când e în picioare, rămâne în picioare). În România se bâjbâie printre cifre care nu sunt clare deoarece nimeni nu dorește la modul serios să discute pe probleme fundamentale pentru societate, pe toată lumea interesează mai mult cât se fură și cine fură, deși asta e treaba poliției și procuraturii.

Unde suntem acum? Reportaje care prezintă corupția din sistem, generând o silă față de domeniu, ONG-uri care speculează, silvicultori și forestieri (două categorii distincte în realitate) care se dau în gât unii pe altii, politicieni care capitalizează (imagine și bani), legislație tot mai complicată, programe de împăduriri tot mai bizare, mă duc la concluzia că și-a băgat Dracu` coada, că aici nu mai e lucrarea nici a omului nici a Domnului. Ce îi place mai mult Dracului decât teoriile conspiraționiste? Astea sunt ca mărul Evei, numa să guști un pic din ele și gata cu raiul. Să nu mă înțelegeți greșit! Să fii credul 100% e la fel de dezastruos.

Problemele nu sunt simple dar o problemă complicată poate fi soluționată desfăcând-o în probleme mai simple. Corupția și traficul de influență duc la furt, iar păcatele astea nu sunt și nu au fost doar problema silviculturii! Se știu ei între ei politicienii și oamenii de afaceri care au corupt sau au făcut trafic de influență. Dar, asta e problema poliției, procuraturii și judecătorilor. Dacă legislația e în defavoarea activității lor de control și judecată, să se implice în ajustarea ei astfel încât să poată fi eficienți. Faptul că nu avem păduri suficiente în zona de câmpie, nu e o problemă silvică e o problemă de amenajarea teritoriului! Atât silvicultorii cât și ONG-urile ar fi bucuroși să aibă terenuri disponibile la câmpie să planteze pe ele. Faptul că omenii de la munte fură și ei lemn de foc nu e problema silviculturii ci e problema sistemului de asigurări sociale, a pieței muncii, a dezvoltării teritoriului! În Munții Maramureșului s-a furat pentru că erau oamenii săraci, iar cei cu interese și resurse au profitat de sărăcia lor până când, sătuli să fie părtași pe doi lei, unii au plecat la muncă în afară, alții fac mic trafic de frontieră că e mai bănos. Se mai fură și acum, dar tot din motive de sărăcie devin localnicii părtași la furt.

Așa că eu cred cu tărie, că până nu se va înțelege că pădurea (indiferent de proprietate) e o valoare comună, că suntem cu toții beneficiari de pe urma ei (într-o măsură mai mare sau mai mică asa cum e și normal) și deci prin urmare problemele din silvicultură nu sunt doar probleme tehnice ci sunt probleme sociale, ecologice și economice, nu cred ca vom putea face pași serioși către un context mai bun pentru pădure și asteptările noastre. Ce pot să facă silvicultorii? Să înțeleagă, să accepte că munca lor e o muncă în folosul societății, a comunității și nu în folosul pădurii (așa cum ne învață la facultate), prin urmare ar trebui să aplece urechea la vorbele celor din jurul lor și să vadă cu ochii lor că societatea are așteptări de la ei, iar asteptările acestea sunt mai simplu de îndeplinit decât asteptările celor ce profită de haosul din sistem. Ce putem face noi restul societății, e să înțelegem că lumea silvicultorilor e altfel și nu în sens monstruos, iar când cineva e altfel e de bun simț să ai răbdare să asculți. Dacă ne dorim o schimbare nu o putem face fără silvicultori.

Dar hoțul, rămâne hoț chiar daca are treabă sau doar se plimbă prin pădure! Dacă nu ajunge la judecata legii, rămâne cu stigmatul societății.